Definiţia îmbrăţişării

Îmbrăţişare – atunci când doi oameni îşi deschid braţele într-un gest care spune: “Uite, atât de dor mi-a fost de tine!” şi ca să le treacă un pic se cuprind cu ele.

Advertisements

Enumeratie sentimentala

Fericire-ntr-o sticla vanduta la suprapret, in functie de concentratie.

Tristete arsa intr-o noapte rece de 25 decembrie in care nu-l mai astepti oricum pe Mos Craciun.

Furie descarcata in chitarile electrice ale unei oarecare trupe de mult uitate.

Regrete lasate pe perna noptilor fara somn, pe care te asezi, de fapt, in fiecare noapte.

Dialog din viața de acum

După mult timp, nu se mai simțeau ca două iceberg-uri uriașe și reci, care doar își faceau rau atunci când încercau să se-apropie. Dupa mult timp, se simțeau acasă.

– Hai să ne uităm la stele. Vrei?
– Sigur, dar n-o să vedem prea multe din punctul ăsta.
– Nu-i nimic. Uite, vezi stelele alea două?
– Da, dar sunt așa departe una de cealaltă. Crezi că-și vorbesc?
– Cred că da. Nu ți se pare că se mișcă una către cealaltă?
– Ba da. Crezi că-și doresc să fie mai apropiate?
– Sigur.

Lumina celor mai îndepărtate stele călătorește până la Pământ milioane de ani, de aceea se spune că atunci când privim stelele, ne uităm de fapt în trecut. Este posibil ca cele două stele să se fi stins între timp și să nu mai existe șansa ca ele să se apropie vreodată, iar noi să le fi admirat lumina ca pe o amintire frumoasă. Așa cum este posibil ca ele să fie încă acolo. Nu vom știi niciodată.

Neintamplari

Poate n-o sa te trezesti dupa mine, cand deja miroase a cafea Jacobs, ca-n reclamele proaste, dar am sa-ti spun oricum ca esti frumoasa si-am sa te sarut, chiar daca nu-ti sta bine parul.
Si n-o sa fii prea vorbareata dimineata, dar o sa gasim un subiect dragut pe care sa-l tacem. Impreuna.
Nici dupa aceea n-o sa vorbesc prea mult, dar poate o sa-ti placa sa m-asculti.
Si eu o sa te-ascult. O sa tin minte tot ce-mi spui, dar, probabil, o sa uit sa-ti spun sa te opresti.
O sa te rog sa-mi acorzi o jumatate de ora doar sa te privesc, in fiecare zi. N-o sa-ti spun de ce. Poti doar sa presupui.
Sunt un mic nesuferit uneori. O sa fac glume despre pistruii tai, o sa te tachinez de fiecare data cand te uiti in oglinda sau in reflexia unui telefon mobil ca sa vezi ce-ti mai face parul. Doar pentru ca ador cand faci pe rasfatata.
Am sa ascult muzica in engleza chiar daca stiu ca n-o intelegi foarte bine. Am sa incep sa cant prost cand o sa ma simt cel mai bine, dar asta nu conteaza. Poti sa razi!
Apoi am sa vreau sa te sarut pe melodia ta preferata, si dupa ce se termina.
O sa-ti aduc ciocolata si n-o sa poti sa ma refuzi, tu ai spus ca-mi plac grasele!
Am sa gasesc un moment si-am sa-ti scriu ceva, si-o sa-l gasesti intamplator, intre paginile unei carti preferate.
Si noaptea, o sa visam impreuna. Acelasi vis.

Dialog dintr-o alta viata

Facand inca un pas in dreapta mea, a privit spre cer si mi-a vorbit.
– Uite luna, e atat de frumoasa in noaptea asta!
– Asa e! i-am spus eu, apoi am tacut si am privit in jos, dezamagit de faptul ca am fi putut vorbi despre asta intr-o alta imprejurare. Dar am continuat sa vorbesc ca si cum o faceam doar pentru mine.
– Mai stiu pe cineva foarte frumoasa in noaptea asta. Apoi, doar in capul meu “Sta chiar in dreapta mea”.
– Uita-te! imi spune ea, cu vocea o idee mai subtire si vocale prelungite, ce-o faceau sa sune exact ca un copil. Stia ca nu pot sa-i refuz nimic cand imi vorbeste asa.
Am zambit cu greu, am tras aer in piept si-am privit si eu cerul.
– Uite cate stele! Tu ai privit vreodata cerul, noaptea, doar ca sa vezi stelele?

Oare florile au regrete?

Lumina vechiul bec din camera lui forma pe tavan o umbra ca o floare murdara. Isi imagina ca de-acolo pleaca intunericul, noaptea. Vopseaua maro de pe geamurile subrede parea acum c-aduce a sange uscat. Nimic nu mai era la fel. Privea spre tavan, spre corola de umbre ce acum cuprinsese toata camera si nu stia daca sa se teama ca vechiul acoperis ar putea ceda oricand si l-ar strivi de viu, sau sa se bucure daca macar s-ar intampla in somn. Daca vantul ce-i ingheta oasele era de fapt rasuflarea glaciala a unui spirit nelinistit? In mintea lui nu exista conceptul de fantoma prietenoasa. Chiar ar trebui sa-si repare fereastra. Oare florile au regrete? De ce-si pune atatea-ntrebari? El sunt eu?

Nu te juca cu mintea mea! Nu te juca! Nu te..[..]

Fara gramatica

Atunci cand ma balbai in fata ei e pentru ca am atatea sa-i spun si a trecut atata timp, incat cuvintele mele nu mai au rabdare. Se ingramadesc, se incalcesc, nu-si mai asteapta randul in fraza, nu mai respecta reguli sau semne de punctuatie. Inima mea nu prea stie sa lucreze in echipa cu creierul.

Iar cand tac e pentru ca vorbele se sperie si fug de mine. Sunt rusinate de privirea ei care stie, parca, de mult ce vreau sa spun sau ce gandesc si in loc sa iasa pe gura, se duc putin mai sus, spre obraji si se inrosesc.

In lupta cu timpul

E dimineata. Zarva din jur ma trezeste gradual. Deschid un ochi, apuc telefonul cu mana dreapta si incerc sa-i citesc ecranul: 10:24. “E prea devreme!” imi spun. Las telefonul sa cada langa capul meu si ma asez intr-o pozitie mai confortabila, apoi aprind televizorul.

Inchid brusc ochii pentru o secunda, deranjat de lumina puternica si sunetul pe care l-am lasat aproape de volumul maxim noaptea trecuta, ca sa pot adormi, apoi ii deschid si incerc sa gasesc ceva care sa-mi ocupe timpul pana mai tarziu. Nu trece mult si adorm din nou. Mai putin profund, insa.

Trei vise fugare incearca sa-si faca loc, inghesuindu-se in capul meu si declansand o mica furtuna de amintiri, temeri, dorinte. Ah, dorinte.. Tu! Incet, in camera se instaleaza caldura care ma face sa ma gandesc ca e deja dupa-amiaza. Deschid ochii, vad mobila si celelalte lucruri intr-o umbra cetoasa si incerc sa intind mana catre telefon. Mi se taie rasuflarea. O frica inexplicabila se instaleaza odata cu familiarele intepaturi ca de ace din piept. Incerc din toate puterile sa respir si sa intind mana incercand sa ma misc, in orice fel, dar asta doar agraveaza lucrurile. Nimic nu e mai urat decat aceasta senzatie
ca o moarte temporara.

Un zgomot metalic venit probabil din bucatarie ma trezeste in sfarsit. De data asta, pe bune. Inca n-ai sunat. “Oare cate ore au trecut?” ma intreb. Aprind din nou ecranul telefonului, ma uit la ceas. 10:30.