Cum m-am vindecat de iubire

In noaptea friguroasa si sfasietoare
Cand vantul inca mai purta numele tau,
Cand inca te vedeam in fiece culoare
Cand tot ce-mi facea bine mi se parea ca-i rau,

Mi-am luat si zambetul din povestile noastre
Si l-am pus inapoi in colturile gurii mele,
Mi-am luat imbratisarile de pe-ale tale coaste
Si luna mea de dor am luat-o dintre stele.

Cuvintele frumoase, pierdute acum si ele,
Le-am luat din nou la mine, pe strazi sa nu mai stea,
Le-am primit cu caldura ce-a fost a ta candva
Si le-am pus inapoi in arta mea.

Advertisements

Vacanta de la a fi eu

Cu bucatile de suflet ramase
Iubesc uneori de la noua la sase.
Am invatat cum sa fiu fericit in schimburi,
Caci zambetul necontrolat formeaza riduri.
Cateodata sunt un om cu norma intreaga
Ce nu prea-i inteles si nu vrea sa-nteleaga.
Cateodata-s eu doar trei zile pe saptamana
Alteori ma pierd si ma gasesc pe luna.
Mi-as lua liber weekend-urile si zilele de sarbatoare
Sa nu ma mai grabesc, sa merg incet spre soare.
Cateodata afisez un soi de bucurie ce se ia,
Dar in interior mi-as da demisia.

Vezi pe ambalaj

Oare cand expira timpul
Incepe sa miroasa a trecut?
I se schimba gustul
Din Inca devreme
In Prea tarziu?
I se schimba textura
Si curge din ce in ce mai greu?
Se transforma secundele
‘n eternitate ce-apasa?
Care-i termenul de valabilitate
Al lui Acum ori niciodata?

Meteorologic

Exista oare o furtuna calma?
Sau un fulg de zapada ce nu dispare-n palma?
Exista oare plaie rece cu picaturi calde?
Sau vant polar al carui suflu arde?
Exista toate astea, desi pare ilogic,
Sunt in acelasi suflet meteorologic.

In lupta cu timpul

E dimineata. Zarva din jur ma trezeste gradual. Deschid un ochi, apuc telefonul cu mana dreapta si incerc sa-i citesc ecranul: 10:24. “E prea devreme!” imi spun. Las telefonul sa cada langa capul meu si ma asez intr-o pozitie mai confortabila, apoi aprind televizorul.

Inchid brusc ochii pentru o secunda, deranjat de lumina puternica si sunetul pe care l-am lasat aproape de volumul maxim noaptea trecuta, ca sa pot adormi, apoi ii deschid si incerc sa gasesc ceva care sa-mi ocupe timpul pana mai tarziu. Nu trece mult si adorm din nou. Mai putin profund, insa.

Trei vise fugare incearca sa-si faca loc, inghesuindu-se in capul meu si declansand o mica furtuna de amintiri, temeri, dorinte. Ah, dorinte.. Tu! Incet, in camera se instaleaza caldura care ma face sa ma gandesc ca e deja dupa-amiaza. Deschid ochii, vad mobila si celelalte lucruri intr-o umbra cetoasa si incerc sa intind mana catre telefon. Mi se taie rasuflarea. O frica inexplicabila se instaleaza odata cu familiarele intepaturi ca de ace din piept. Incerc din toate puterile sa respir si sa intind mana incercand sa ma misc, in orice fel, dar asta doar agraveaza lucrurile. Nimic nu e mai urat decat aceasta senzatie
ca o moarte temporara.

Un zgomot metalic venit probabil din bucatarie ma trezeste in sfarsit. De data asta, pe bune. Inca n-ai sunat. “Oare cate ore au trecut?” ma intreb. Aprind din nou ecranul telefonului, ma uit la ceas. 10:30.