Ti-am spus candva ca ai ochii unui copil. Ochii unui copil, ce-au plans doar de ei stiuti si ascund sensibilitate pura prin masca de ironie ce n-ar mai fi o necesitate, daca si-ar lasa lacrimile sa curga in fata lumii, ca sa poata fi sterse de maini ce-i iubesc  si in care, uneori, citesc. Citesc dorindu-mi sa pot sti totul. Sa pot retine fiecare fraza semnificativa care te-a facut fata sensibila, speciala, si draga ce-mi esti astazi.

Esti o ghicitoare frumoasa. Una careia ii aflu raspunsul putin cate putin, fara sa stiu daca te voi deslega vreodata sau daca pana la urma, te vei pierde printe zecile de mistere inainte sa ma lasi sa te stiu asa cum doar tie insuti ai curajul sa te arati.

Ma simt ca un cititor stangaci, incapabil sa deschid cartea cu coperti frumoase din fata mea, pentru ca stiu ca paginile ei miros a suferinta. Sau poate sunt egoist. Poate ma las condus de ce vreau eu fara sa-mi dau seama ca frumoasa carte nu e destinata pentru a fi citita. Poate paginile ei sunt atat de dureroase incat nu-s facute sa fie impartite cu nimeni. Deocamdata. Poate c-ar trebui doar s-o privesc inchisa si sa sper in continuare ca prezemta mea in firul epic nu inseamna doar un capitol. Nimic nu mi-as dori mai mult decat sa-i stiu sfarsitul fericit, si, daca se poate, sa fac parte din el.

Ochii aia de copil care m-au privit pentru cateva secunde prima oara mi se par o poezie. O poezie ce rimeaza diferit si-si schimba metaforele la fiecare recitire. O poezie mereu surprinzatoare de care nu ma pot plictisi.

Cand te privesc, vad doi ochi limpezi ce striga dupa ajutor. Doi ochi ce se tem sa raneasca. Ochi de care mi se face dor chiar si-atunci cand se-nchid sa clipeasca. Ochi ce-mi spun totul. Ochi in care ma pierd fara dorinta de a ma mai gasi vreodata. Ochi sinceri a caror poveste nespusa se reflecta in sufletul meu atunci cand ii privesc, dar fara s-o aflu. Ochi ce nu pot fi rai. Ochi ce nu pot privi direct atunci cand trebuie sa spuna nu. Ochi ce spun “Imi pare rau!” inainte ca buzele sa se deschida macar. Ochi pe care-mi doresc sa-i fac sa planga doar de fericire, chiar daca e imposibil. Ochi pe care nu-i pot privi cu rautate, chiar si atunci cand sunt ironici. Ochi pentru care mi-as dori ca atunci cand se inchid sa viseze doar frumos, in spatele pleoapelor sa nu existe pareri de rau, regrete sau intrebari fara raspuns. Ochi ce nu merita dezamagiti. Ochi ce-as dori sa-i vad mereu sclipitori si plini de speranta, chiar de nu stiu daca vor fi vreodata ai mei.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s