Poezie pentru stele

Statea comod pe o cometa,
Chiar si-n pustiu era cocheta.
Privea-n oglinda un cos mic,
In prim-planul spatiului cosmic.

Si chiar in timp ce astepta
Sa fie dorinta cuiva,
Se-ntretinea cu ochi timizi
Cu vreo trei-patru asteroizi.

Si cand pe Terra o sa fie
Si nu singura-n galaxie,
Ea nimanui nu o sa spuna
Ca vine de fapt de pe Luna.

 

Advertisements

Cinepecinecearta

Ai aruncat pe geam aseaera trei farfurii pline de vina,
Reprosurile din dulap miros profund a naftalina.
Si cand din pat m-am ridicat, frecandu-mi ochii somnoros
Am calcat cu piciorul stang orgoliul mort, intins pe jos.

– Iubita mea, cred ca-s vecinii, cred c-au adus iar niste resturi.
Cic-au ajuns la usa lor vrea doua nutemaiiubescuri!
Of! Ne-au scapat iar din greseaela! Hai sa avem grija mai mult.
De maine, nu ne certam iara, ci ne-mpacam, de la-nceput!

Surplus

Mi-au ramas vreo
3 imbratisari, un sarut
si putina iubire.

Nu stiu ce sa fac cu ele,
le tot mut dintr-un loc in altul prin sufletul meu
si prin casa,
dar pur si simplu nu-si gasesc rostul.

Mie nu-mi sunt de niciun folos,
din cauza lor am sufletul incarcat,
ma impiedic de ele,
nu ma pot concentra.

M-am gandit sa intreb oamenii
pe care-i intalnesc
daca nu cumva le trebuie
3 imbratisari, un sarut
si un pic de iubire.
Dau si la bucata.

Sau mai bine am sa le dau la schimb
cu regretele altcuiva,
poate-s mai usor de suportat.

Tic.Tac.Stop

Sentimentul ca esti la o decizie distanta de fericire sau agonie te macina.
Timpul trece inegal cand astepti, fara sa stii cat, ce…
“Ne vedem la jumatatea lunii.”
Poate fi vorba de zile sau de ani lumina.
Tocmai asta e problema.

“Te rog, tine-ma de mana.”
Ai vrea o zi fara lume si macar un sarut.
O sa te-auda-ntr-un final.
Nu e nevoie sa tipi.
Iti citesc toti gandurile.
Pentru asta le scrii.

Nu mai spune nimic.
Nu mai scrie.
E mai bine sa nu anticipezi.
Iar vorbele oricum se pierd.

Desi “Te iubesc!” a ramas acelasi.
Dar n-o sa tremuri de fericire.
Nu poti singur.
Opreste-te.
Asteapta.

In continuare.

Dileme

Ce poti sa-i mai scrii fetei
pentru care esti convins
ca s-au scris toate poeziile de dragoste?

Ce poti sa-i mai canti daca
fiecare balada pe care-ai auzit-o,
iti pare deja a ei, intr-un fel inexplicabil?

Ce poti sa-i mai oferi tu,
cand parca-ti spulbera intreaga lume
cu o bataie a genelor?

Ce poti sa-i ceri tu, oare,
cand doar privind-o stii ca ea,
in intregime, este tot ce-ti doresti?

Si cum sa-i spui toate astea
cand in fata ei, te simti de parca
abia inveti sa vorbesti?

In alte locuri

Oricat de frumoasa ar fi vremea
intr-o zi de sarbatoare,
oricat de mult s-ar stradui soarele
si destinul – in care oricum nu crezi –
sa-ti dea motive sa razi,
oricat de multe buze
ar zambi spre tine
cautand zambetul tau
intr-un raspuns,
e fara rost
cand inima ta se afla
in alte locuri.

Cei mai sinceri sunt copiii si oamenii beti

Am lipit timbrul inimii tale
Pe sufletul meu
si ti-am scris o scrisoare.
Am pus-o ‘ntr-un plic
si-am lasat-o ‘ntr-un bar,
S-o duca alcoolul spre oficiul postal.

Pe-un ursulet am desenat
in loc de ochi si gurita,
Doua inimioare mici
si un zambet din frunzita.
L-am lasat intr-o zi
Pe-o banca lang-o fetita,
Ca sa-l duca cu ea la gradinita.

Ochi

Ti-am spus candva ca ai ochii unui copil. Ochii unui copil, ce-au plans doar de ei stiuti si ascund sensibilitate pura prin masca de ironie ce n-ar mai fi o necesitate, daca si-ar lasa lacrimile sa curga in fata lumii, ca sa poata fi sterse de maini ce-i iubesc  si in care, uneori, citesc. Citesc dorindu-mi sa pot sti totul. Sa pot retine fiecare fraza semnificativa care te-a facut fata sensibila, speciala, si draga ce-mi esti astazi.

Esti o ghicitoare frumoasa. Una careia ii aflu raspunsul putin cate putin, fara sa stiu daca te voi deslega vreodata sau daca pana la urma, te vei pierde printe zecile de mistere inainte sa ma lasi sa te stiu asa cum doar tie insuti ai curajul sa te arati.

Ma simt ca un cititor stangaci, incapabil sa deschid cartea cu coperti frumoase din fata mea, pentru ca stiu ca paginile ei miros a suferinta. Sau poate sunt egoist. Poate ma las condus de ce vreau eu fara sa-mi dau seama ca frumoasa carte nu e destinata pentru a fi citita. Poate paginile ei sunt atat de dureroase incat nu-s facute sa fie impartite cu nimeni. Deocamdata. Poate c-ar trebui doar s-o privesc inchisa si sa sper in continuare ca prezemta mea in firul epic nu inseamna doar un capitol. Nimic nu mi-as dori mai mult decat sa-i stiu sfarsitul fericit, si, daca se poate, sa fac parte din el.

Ochii aia de copil care m-au privit pentru cateva secunde prima oara mi se par o poezie. O poezie ce rimeaza diferit si-si schimba metaforele la fiecare recitire. O poezie mereu surprinzatoare de care nu ma pot plictisi.

Cand te privesc, vad doi ochi limpezi ce striga dupa ajutor. Doi ochi ce se tem sa raneasca. Ochi de care mi se face dor chiar si-atunci cand se-nchid sa clipeasca. Ochi ce-mi spun totul. Ochi in care ma pierd fara dorinta de a ma mai gasi vreodata. Ochi sinceri a caror poveste nespusa se reflecta in sufletul meu atunci cand ii privesc, dar fara s-o aflu. Ochi ce nu pot fi rai. Ochi ce nu pot privi direct atunci cand trebuie sa spuna nu. Ochi ce spun “Imi pare rau!” inainte ca buzele sa se deschida macar. Ochi pe care-mi doresc sa-i fac sa planga doar de fericire, chiar daca e imposibil. Ochi pe care nu-i pot privi cu rautate, chiar si atunci cand sunt ironici. Ochi pentru care mi-as dori ca atunci cand se inchid sa viseze doar frumos, in spatele pleoapelor sa nu existe pareri de rau, regrete sau intrebari fara raspuns. Ochi ce nu merita dezamagiti. Ochi ce-as dori sa-i vad mereu sclipitori si plini de speranta, chiar de nu stiu daca vor fi vreodata ai mei.

Fall in love

Crezi ca e simplu sa te indragostesti?  Nu e simplu deloc. Si a spune ca TE indragostesti nu e cea mai fericita formulare. E mai corect sa spui ca-n engleza: “Fall in love”, “Cazi in dragoste”. Pentru ca asta se intampla. Ochii tai ii intalnesc pe-ai ei si esti captiv in prapastia lor. Pe masura ce trece timpul, te afunzi tot mai adanc, privesti in sus sa vezi lumea de-afara, unde erai si tu inainte s-o intalnesti, si-ti dai seama ca prapastia e acum mult prea adanca, iesirea e prea sus ca sa mai existe cale de scapare. Indiferent cata lume ar incerca sa te traga afara, n-o sa reuseasca. Si e perfect asa. Nu-ti mai doresti nimic. Ramai acolo, ghemuit intr-un colt al inimii ei, pierdut de tine insuti cand nu esti cu ea, dar fericit ca de-acum inainte ii aluneci, fara sa vrea, prin vene.